• +4 0762 671 301 +4 0766 448 818
  • royal.kingmaster@yahoo.com

Despre rasa – American Staffordshire Terrier

Denumirea de origine: American Staffordshire Terrier.
Denumirea populara: Amstaff, Staff etc.
Grupa FCI: Grupa III, grupa terrierilor.

 

Origine:
Deşi stramoşii acestei rase provin din Anglia, dezvoltarea American Staffordshire Terrierului este povestea unei rase cu adevărat Americane. Amstafful a avut un rol deosebit de important în succesul fermierilor şi coloniştilor americani care au construit această ţară.
Câinele acelor vremuri era folosit la diverse munci cum ar fi: paza şi supravegherea gospodăriilor, câini de companie şi „babysitters”. Alţii au fost folosiţi pe post de gladiatori care luptau în arene împotriva altor câini.
Până în prima parte al secolului XIX. Bulldogul a fost crescut în Anglia în scopul bătăilor cu tauri, numite şi bull-baiting. În 1835 Parlamentul Britanic a adoptat Legea Protecţiei Animalelor ce a dus la interzicerea acestor „sporturi” crude. Crescătorii care apreciau aceste sporturi sângeroase şi-au îndreptat atenţia spre bătăile între câini, deoarece era mai uşor de ascuns de ochii autoritaţilor. Pentru acest „sport” bulldogul s-a dovedit a fi prea lent.
Crescătorii au găsit combinaţia perfectă îmbinând forţa şi tenacitatea bulldogului cu agilitatea, spiritul şi agresivitatea terrierului. Se crede că Bulldogul a fost încrucişat cu White English Terrierul sau Black and Tan Terrierul pentru a obţine un câine cu caracteristici superioare de luptător, Fox Terrierul fiind şi el un posibil candidat. Date concrete nu ne stau la dispoziţie pentru a determina care dintre cele trei rase de terrieri erau folosite, dar este cert că dintre încrucişarea bulldogului şi terrierului a rezultat câinele numit la acea vreme Bull-and-Terrier, Half and Half, Pit Dog sau Pit Bull Terrier.
Mai târziu, în Anglia, s-a acceptat denumirea oficială de Staffordshire Bull Terrier. Aceşti câini şi-au găsit drumul spre America în jurul anilor a 1870 unde i-au numit Pit Dog, American Bull Terrier, Yankee Terrier iar mai târziu American Pit Bull Terrier si American Staffordshire Terrier.

Popularitate:
American Staffordshire Terrierul şi-a atins apogeul popularităţii la începutul secolului XX; Petey din serialul de succes “The Little Rascals” era un Amstaff iar rasa a întruchipat animalul de companie ideal, un simbol American. In 1936 Asociaţia Chinologică Americană (American Kennel Club) a recunoscut aceşti câini sub numele de Staffordshire Terrier.
Numele rasei s-a schimbat în 1972 în American Staffordshire Terrier pentru a o distinge de ruda sa din Anglia, Staffordshire Bull Terrier-ul care este mai scund şi mai uşor. Deşi strămoşii Amstaffului erau gladiatori, datorită selecţiei stricte începând cu anii 1930, Amstaff-ul contemporan s-a îndepărtat de această funcţie devenind un câine de companie şi de expoziţie.
Popularitatea rasei in Statele Unite ale Americii a început să scadă după cel de-al II-lea Război Mondial în favoarea altor rase, in anul 2008 în preferinţele americanilor, Amstaff-ul ocupa locul 65 dintre 155 rase de câini.

Caracteristicile rasei:
American Saffordshire Terrier-ul raportat la dimensiunile sale, trebuie să dea impresia de mare putere; este un câine bine construit, musculos, agil şi graţios, în permanenţă atent şi plin de viaţă. Corpul trebuie să-i fie scurt şi compact, nu înalt pe picioare sau cu contururi alungite. Curajul său este proverbial.

Standard:
American Staffordshire Terrierul este o rasă de talie medie cu o înălţime de 46-48 cm până la umeri pentru masculi şi 43-46 cm pentru femele. Greutatea variază între 18 şi 28 kilograme.
• Cap: De lungime medie, adâncit înspre corp, craniul lat, muşchii obrajilor foarte pronunţaţi. Urechi – pot fi cupate sau necupate, dar se preferă cele necupate. Urechile necupate trebuie să fie scurte si purtate „în petală de trandafir” sau semierecte. Se penalizează urechile complet căzute. Ochi – închişi la culoare şi rotunzi plasaţi destul de jos pe craniu, bine depărtaţi şi înfundaţi în orbite. Pleoapele nu au voie să fie roz. Bot – de lungime medie, rotunjit în partea sa superioară şi coborând abrupt sub ochi. Buze – strânse şi netede. Maxilare bine definite cu mare forţă de muscatură. Dinţii din faţă se îmbină perfect. Nas neapărat negru.
• Gât: puternic şi musculos de lungime medie, uşor arcuit, subţiindu-se de la umeri către ceafă. Fără surplus de piele.
• Umeri: Puternici şi bine muscularizaşi cu omoplaţi laţi şi oblici.
• Spate Îndeajuns de scurt. Greabănul coboară uşor spre crupă, formând o pantă scurtă până la baza cozii. Şalele uşor ridicate.
• Corp: Coastele sunt bine arcuite, adunate; cutie toracică destul de lungă, adâncă pe toată lungimea. Picioarele din faţă sunt depărtate pentru a permite dezvoltarea pieptului care este adânc şi larg.
• Coada: scurtă în comparaţie cu talia câinelui, prinsă jos, se ascute de la bază spre vârf; nu este curbată sau purtată pe spate. Nu se taie.
• Picioare: Membrele anterioare – trebuie să fie drepte, cu osătură puternică şi rotundă. Metacarpul este vertical fără nici cel mai mic semn de curbură. Membrele posterioare – foarte bine muscularizate. Jareţii sunt verticali, fără deviaţii, nici în interior, nici spre exterior. Labele sunt de dimensiuni medii, bine strânse şi compacte.
• Blana: Scurtă şi netedă, cu fir drept, aspru şi lucios.
• Culoare: Toate culorile sunt admise. Nu se vor încuraja exemplarele cu mai mult de 80 % alb, cele black and tan şi nici cele de culoarea ficatului.
• Talie şi greutate: talia trebuie să fie corect proporţională cu greutatea. Înălţimea la greabăn este de 46-48 cm la masculi şi 43-46 cm la femele.
• Defecte: Trufa pătată, ochii de culoare deschisă, pleoapele pătate, coada prea lungă sau purtată necorespunzător, prognatism superior sau inferior.

Personalitate – Comportament – Training:
Aceşti câini sunt curajoşi, tenace şi prietenoşi. Extrem de loiali si afectuoşi, sunt capabili de orice pentru a-i face plăcere stăpânului.
• Nevoie de exerciţi: necesară, fiind o rasă energetică necesită exerciţii zilnice de minim 1-2 ore. • Personalitatea: are un comportament prietenos cu persoanele pe care le cunoaşte şi le acceptă. Toleranţa lor la durere îi face excelenţi companioni pentru copii alături de care sunt afectuoşi şi loiali. Poate fi agresiv cu câini de acelaşi sex. De asemenea poate avea tendinţe agresive fată de animalele mai mici.
• Dresaj: trebuie iniţiat de la o vârstă cât mai fragedă. Acesta îi va ajuta să ia decizii corecte în situaţii dificile.
• Căminul ideal: Amstafful are nevoie de un stăpân care este dispus să-şi petrecă mult timp cu el. Comunicarea şi încrederea reciprocă sunt elemente foarte importante în creşterea unui Amstaff.
• Temperament: Societatea Americană de Testarea Temperamentului (The American Temperament Test Society) evaluează mii de câini anual, din rase diferite, ca să determine nivelul de socializare a acestora. În acest clasament American Staffordshire Terrierul se situează în faţa multor alte rase mai populare cum ar fi Beagle-ul, Collie, Doberman Pinscher si Cockerul Spaniol obţinând un scor de 83.9%.

Boli si afectiuni:
Căţeii Amstaff nu se despart de mamă înainte de a împlinii vârsta de 8-10 săptămâni. Cu grijă corespunzătoare speranţa medie de viaţă a Amstaffului este de 10-15 ani. Deşi este o rasă rezistentă, unii câini pot fi predispuşi la anumite afecţiuni ereditare:
• Rasa poate suferi de afecţiuni congenitale ale inimii. OFA (Orthopedic Foundation for Animals) îi poziţionează pe locul 11 dintre 321 rase de câini cu un procentaj 1.6% anormal (afectaţi) şi 95.1% normal (sănătoşi).
• Amstafful poate fi predispus la displazia de şold, dar în mult mai mică măsură decăt alte rase. OFA i-a classat pe locul 21 cu un procentaj de 26.0% anormal şi 71.7% normal.
• Displazia de cot este rar întâlnită la această rasă. OFA îi situeaza pe locul 12 cu un procentaj de 17.8% anormal şi 81.4% normal.
• Există un risc minim de afecţiuni ale genunchilor. Patela luxată este exemplul cel mai comun din această categorie, Amstafful fiind clasat de OFA pe poziţia 72 cu procentajul de 1.3% anormal şi 98.7% normal.
• Disfuncţia glandei tiroide este o afecţiune ereditară, relativ rară, Amstafful fiind situat de OFA pe locul 19 cu un procentaj de 8.0% anormal si 80.0% normal. • Pe lângă afecţiunile enumerate anterior, mai există şi alte afecţiuni cu o frecvenţă redusă, cum ar fi Ataxia şi cataracta ereditară.
• Ataxia este o boală care împiedică sau îngreunează coordonarea grupelor musculare. În procesul mişcarii voluntare apar reacţii imprecise, ezitări, determinate în general de leziuni produse la nivelul cerebelului sau măduvei spinării. Orice parte a corpului poate fi afectată. Cel mai adesea ataxia este un semnal pentru o boală aflată în evoluţie primară şi nu o boală în sine. Simptome: mers nesigur, împiedicat, mişcări incete ale ochilor, dificultăţi la înghiţire. Există şi formă de ataxie persistentă, dacă s-au produs leziuni profunde pe cerebel (ca rezultat al unei boli, o traumă cerebrală, accident vascular cerebral, tumori etc.). Diagnosticarea se face prin examen neurologic. În mod normal, în absenţa unor cauze corelate cu alte afecţiuni sau traume evidente, ataxia poate să dispară complet cu trecerea timpului.
• Cataracta reprezintă modificarea totală sau parţială a proprietăţii de transparenţă a cristalinului, cu evoluţie progresivă şi însoţită de diminuarea vederii. Pentru un câine de rasă Amstaff adult cu vârsta înaintată (8-10 ani), culoarea albastră-cenuşie a ochilor trădează, de cele mai multe ori, instalarea bolii.
Amstafful uneori poate fi afectat de alergii ale pielii, infecţii urinare şi boli autoimune. Spondiloza si Osteoartrita sunt des întâlnite la câinii mai bătrâni.

Legislatie:
Fiind membru al familiei Bull şi Terrier, deţinerea Amstaffului poate fi restricţionată în diferite părţi ale lumii. Aceste regulamente variază, de la restricţionarea deţinerii rasei (trebuie să poarte botnită pe spaţiul public) până la interzicerea completă a rasei.
În România deţinerea rasei este restricţionată de „Ordonanţa privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi” din 2002. Amstafful intră la Articolul I lit. a). Conform acestei legi, deţinătorii acestor câini trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani. Accesul câinilor pe spaţiile publice şi pe căile de acces către acestea este permis numai dacă aceştia poartă botniţă si sunt ţinuţi în zgardă si lesă. Câinii se înregistrează la secţia de poliţie în raza căreia este domiciliat proprietarul.
Majoritatea organizaţiilor de profil, se opun ferm legislaţiilor care au ca şi scop restricţionarea unei anumite rase de câini:
• Asociaţia Medicală a Veterinarilor Americani suportă o legislaţie care restricţionează câinii periculoşi cu condiţia ca legea să NU se refere la o întreagă rasă.
• Asociaţia Medicală a Veterinarilor Canadieni suportă o legislaţie care restricţionează câinii periculoşi dacă aceasta NU se referă (discriminează) la o întreagă rasă.
• Centrul Pentru Controlul şi Prevenirea Accidentelor este de părere că restricţionarea anumitor rase nu previne fatalităţile provocate de câini, deoarece în aceste atacuri erau implicate mai multe rase. Ei cred că trebuie crescută responsabilitatea proprietarilor de câini. Toţi câinii care au provocat fatalităţi erau nesocializaţi.
• Asociaţia Americană Pentru Prevenţia Cruzimii asupra Animalelor (ASPCA) se opune ferm unei legislaţii care are ca şi scop interzicerea sau restricţionarea unei anumite rase de câini. ASPCA consideară această măsură prea simplă şi ineficientă în faţa unei probleme multilaterale. Organizaţia suportă penalizarea proprietarilor şi nu restricţionarea sau pedepsirea câinilor.*

*Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/American_Staffordshire_Terrier